Kawasaki are in plan lansarea unui superbike cu motor supraalimentat
Imaginea de mai sus, alcatuita folosind informatii din interiorul Kawasaki, sugereaza cum ar putea arata superbike-ul cu motor supraalimentat cu care firma japoneza intentioneaza sa epateze anul viitor.
Diverse zvonuri, precum si marcile inregistrate in ultimul timp de Kawasaki, indica faptul ca noua motocicleta s-ar putea numi "Ninja R2". Desi capacitatea motorului nu se cunoaste inca, este de asteptat ca acesta sa fie unul supraalimentat, de categorie medie, si anume putin peste 800 cc, o alternativa interesanta la superbike-urile de 1000 cc existente momentan pe piata.
Nu este o surpriza faptul ca motorul va avea o capacitate mai redusa decat cea a hiperbike-ului H2, lansat la Tokio Motor Show din 2013. La editia 2015 a EICMA (Expozitia Internationala de Ciclism, Motociclism si Accesorii), de la Milano, presedintele Kawasaki, Kenji Tomida, a dezvaluit ca tehnologia cu supraalimentare folosita pe modelul H2 a fost de la inceput menita sa fie adaptata si altor aplicatii. Tot in 2015, Kawasaki a dezvaluit "motorul supraalimentat echilibrat", un motor supraalimentat cu patru cilindri, care a fost centrul atentiei la show-ul de la Tokio. Se pare ca acesta este motorul de aproximativ 800 cc care va fi montat pe motocicleta R2. Termenul "echilibrat" defineste combinatia de putere si cuplu a acestui motor si modul in care se comporta motocicleta pe sosea.
Numele sugerat pentru noul model, R2, e ales dintr-o selectie de denumiri inregistrate de Kawasaki in Japonia. Aceste denumiri includ Ninja R2 si Ninja R2R, indicand posibilitatea aparitiei si a unei versiuni cu performante superioare, asa cum s-a intamplat si cu H2R.
Designul posibil al viitoarei motociclete se inspira din modelul H2, dar si din stilul pe care Kawasaki l-a sugerat pentru viitoarele Ninja 300. Marele semn de intrebare este cand va fi disponibila aceasta motocicleta; daca ne orientam dupa timpul care a fost necesar pentru aparitia H2, am putea vedea R2-ul nu mai devreme de sfarsitul lui 2016 dar, mai sigur, abia in 2017.
Te-ar putea interesa si:
Bicicleta enduro GASGAS ECC 4 completeaza gama enduro eMTB a producatorului spaniol. Pedigriul de campion in Cupa Mondiala, cadrul de carbon dovedit in curse si cu triunghiul spate pe marime specifica livreaza o manevrabilitate superba pe cele mai du...
Citeste mai mult